Dl Cornel Ion, Cavaler al Ordinul Naţional al Meritului [fr]

Domnul Cornel Ion, director al RFI România, a fost distins de către Preşedintele Franţei, E.S. domnul François Hollande, cu Ordinul Naţional al Meritului în grad de Cavaler. Înalta distincţie a fost înmânată de către domnul François Saint-Paul, ambasadorul Franței în România, în cadrul unei ceremonii care a avut loc marți, 25 octombrie, la Reședința Franței.

În motivaţia de acordare a înaltei distincţii, ambasadorul Franţei a menţionat activitatea lui Cornel Ion la conducerea RFI România din anul 1998 şi contribuţia la poziţionarea postului de radio ca un canal media de referinţă în România.

JPEG

„Munca dumneavoastră, plină de răbdare și exigentă, a fost în beneficiul Radio France Internationale în România. Dar dincolo de aceste lucruri, este vorba despre o anume concepție despre jurnalism care s-a instalat în această țară, în mare măsură datorită dumneavoastră și radioului pe care îl conduceți. Un jurnalism serios, onest, intransigent, cu principii profesionale, dar mereu deschis să își asculte publicul și așteptările acestuia. Și rolul acestui jurnalism rămâne esențial în democrațiile noaste moderne, în România, precum și în Franța: trebuie să facă inteligibile pentru cetățeni evenimentele unei lumi complexe, nu să se mulțumească numai a fi un simplu depozitar al actualității –sarcina este dificilă, dar atât de necesară!

Pe parcursul unui sfert de secol de activitate în domeniul radioului, nu ați încetat să lucrați pentru ca RFI să ocupe un loc de referință, lăsând totuși să se vadă ceea ce îl diferențiază. Grație dumneavoastră și echipelor dumneavoastră, atât Franța cât și valorile pe care ea le apără, au fost pe deplin promovate în România”, a declarat domnul François Saint-Paul, ambasadorul Franței în România.

JPEG

Cornel Ion a făcut parte din echipa postului de radio lansat în 1990 de Radio France Internationale şi Universitatea Politehnica Bucureşti, radio care a devenit câţiva ani mai târziu RFI România.

„Primind această distincţie, mă gândesc desigur la o parte din parcursul meu, dar mai mult decât atât la ceea ce îmi doresc în continuare să realizez. O astfel de onoare, trebuie să recunosc, aduce cu sine şi obligaţii. În această lume care se schimbă uneori prea repede şi prea violent, se simte nevoia unor repere etice şi umane, civice şi morale. Ne dorim ca prin activitatea noastră la RFI România să întruchipăm, să ne asumăm şi să reprezentăm aceste valori” , a evidenţiat Cornel Ion în discursul de acceptare a distincţiei.

RFI România difuzează programe în română şi în franceză consacrate actualităţii, culturii şi francofoniei. Cu o echipă de jurnalişti aflaţi la Bucureşti şi Paris, RFI România difuzează zilnic 13 ore de programe proprii acordând o atenţie specială actualităţii. Postul emite în FM la Bucureşti, Iaşi, Craiova, Cluj, Sibiu, Timişoara şi Chişinău. Alte 60 de posturi de radio locale din ţară preiau o parte din programe. Radioul este ascultat săptămânal de aproape 300.000 de persoane în întreaga ţară.

Dernière modification : 16/01/2017

Haut de page