Doamna Jacqueline Laye, Cavaler al Ordinul Național al Meritului [fr]

Doamna Jacqueline Laye a fost distinsă cu Ordinul Național al Meritului în grad de Cavaler, de către doamna Michèle Ramis, Ambasadoarea Franței în România, în cadrul unei ceremonii care a avut loc miercuri, 20 iunie.

Doamna Laye a sosit în România în urmă cu douăzeci și opt de ani, în 1994, ca parte a activității sale în cadrul grupului France Telecom. Această expatriere a fost un adevărat moment de cotitură și ea nu a mai părăsit această țară. În 1995, s-a alăturat KPMG, cu care a lucrat timp de mai mulți ani, înainte de a-și înființa propriul cabinet de expertiză contabilă, Apex. Din anul 2012, doamna Laye s-a întors la KPMG România, unde a înființat și unde încă mai conduce departamentul "Întreprinderi Mici și Mijlocii".

"În toți acești ani, v-ați pus în serviciul companiilor franceze care au ales să vină în România și a comunității franceze care locuiește aici. Prin angajamentul dumneavoastră profesional, prin numeroasele activități, ați reușit să puneți experiența dumneavoastră unică și expertiza juridică și financiară în serviciul clienților dumneavoastră, în special întreprinderile mici și mijlocii”, a declarat doamna Michèle Ramis, Ambasadoarea Franței în România, în discursul său de la decernarea medaliei.

„De peste douăzeci de ani, nu v-ați menajat nici timpul și nici energia în diferitele dumneavoastră activități, atât cele din viața profesională, cât și cele din cea privată, și toate aceste activități au în comun faptul că ele contribuie la consolidarea legăturilor dintre Franța și România. În multe privințe, sunteți artizanul unui parteneriat de excepție care unește cele două țări ale noastre și țara noastră vă mulțumește pentru asta în această seară”, a adăugat ambasadoarea Franței.

PNG

PNG

Dernière modification : 27/09/2018

Haut de page