Ministrul francez al Apărării a felicitat Naval Group și Șantierul Naval Constanța pentru câștigarea licitației [fr]

Doamna Florence Parly, ministrul Apărării, a felicitat asocierea dintre compania franceză Naval Group și Șantierul Constanța pentru câștigarea licitației în valoare de 1,2 miliarde de euro în vederea construcției a patru corvete multifuncționale și a renovării a două fregate T22 pentru statul român.

JPEG

Comunicat de presă al doamnei Florence Parly, ministrul Apărării:

„Ministrul român al Apărării a anunțat, pe 3 iulie 2019, victoria obținută de societatea franceză Naval Group și Șantierul Constanța, la finalul licitației organizate pentru furnizarea a patru corvete multifuncționale și renovarea a două fregate T22.

Florence Parly, ministrul Apărării, salută această decizie care se înscrie pe deplin în efortul depus în vederea construirii unei Europe a apărării, puternică și ambițioasă.

Această decizie va avea un impact economic pozitiv pentru șantierele navale și subcontractanții lor interesați de această comandă. Astfel, peste 400 de locuri de muncă vor fi create în cadrul Naval Group în următorii cinci ani.

Prima corvetă va fi livrată în intervalul 2019-2022, valoarea contractului (4 livrări și 2 renovări) ridicându-se la 1.2 miliarde de euro.

De acum 6 luni și până în prezent, „echipa Franța” a vândut 22 de nave militare, cu precădere, în țări europene (România, Belgia, Olanda). Este un record istoric, având în vedere că Franța vânduse anterior 22 de nave într-un interval de 30 de ani.

Context

Programul strategic al României vizează achiziția a patru corvete multifuncționale, renovarea a două fregate T22, aflate în serviciul marinei române și crearea unui centru de mentenanță și a unui centru de antrenament. În acest sens, ministerul român a deschis pe 1 martie 2018 o licitație în cadrul căreia s-au confruntat diferiți candidați europeni, printre care Naval Group, care a ales să se asocieze cu Șantierul naval român Constanța, situat la malul Mării Negre. Naval Group a propus corveta Gowind echipată cu sistemul de management de luptă SETIS, dotată cu sonare și remorci Thales și înarmată cu rachetele MICA-VL și Exocet ale MBDA.

Astfel, România devine prima țară europeană, precum și prima țară membră NATO, care achiziționează acest tip de navă militară. Dotată cu amprente reduse în toate domeniile (infraroșu, radar, magnetism, acustică) și având capacități de luptă antisubmarină, antiaeriană și de luptă împotriva navelor de suprafață, corveta Gowind reprezintă instrumentul ideal, care ar trebui să permită României să își asigure securitatea în Marea Neagră.

Pe plan industrial, în condițiile în care principalele echipamente ale corvetei vor proveni de la sediile Naval Group din Lorient și din Toulon-Ollioules, parteneriatele locale vor juca un rol important :

- Reluarea studiilor de concepție detaliată, necesară particularităților românești, se va face în cooperare cu biroul de studii Icepronav;
- Sistemul de comunicare va fi produs de societatea Interactive, prin intermediul unui titlu de transfer de competențe;
- Construcția platformelor și asamblarea finală vor fi realizate în cadrul unui transfer de tehnologie la Șantierul SNC din Constanța;
Prima livrare este prevăzută pentru 2022. Programul va fi finalizat într-un interval de șapte ani.

Această achiziție majoră a României de la o companie franceză continuă cooperarea de lungă tradiție dintre cele două țări, celebrată în anul 2018, cu ocazia centenarului României moderne, în formarea căreia Franța a jucat un rol important.

Prin această achiziție, România demonstrează, respectându-și în același timp angajamentele față de NATO, dorința de a consolida o Europă a apărării și de a dezvolta baza industrială și tehnologică a apărării, îndreptându-se spre partenerii săi din Uniunea europeană pentru achizițiile echipamentelor militare.

Acest demers, care trebuie felicitat, se înscrie în orientarea europeană pe care o promovăm fără încetare. În 2018, 25% din exporturile de materiale de apărare s-au îndreptat către partenerii noștri europeni, față de media de 10% înregistrată în anii anteriori. Pe lângă piața exporturilor, sunt în joc și interoperabilitatea forțelor noastre și autonomia strategică a unei Europe a apărării.”

Dernière modification : 04/07/2019

Haut de page