Noi măsuri pentru turism [fr]

Turismul reprezintă 7,5% din produsul intern brut al Franței, și pentru a da o nouă amploare acestui segment, Ministerul Afacerilor externe și Dezvoltării internaționale a lansat un nou plan de acțiuni în valoare de 42, 7 milioane de euro.

PNG

Confruntată cu o creștere a fluxului turistic mondial, Franța intenționează să își consolideze atractivitatea și promovarea. Pentru a face față acestei provocări și încercărilor pe care le-a traversat în ultimii doi ani, o politică turistică ambițioasă a fost adoptată, odată cu anunțul public, în luna noiembrie, a unui nou plan, în valoare de 42,7 milioane de euro, care cuprinde patru priorități :

  • Garantarea siguranței turiștilor pe teritoriul francez (15,5 milioane de euro) mai ales prin consolidarea securității în zonele turistice, grație, printre altele, echipamentelor de video-protecție.

PNG

  • Consolidarea imaginii Franței la nivel internațional, dar și printre turiștii francezi (10,5 milioane euro) prin intensificarea mijloacelor și acțiunilor de comunicare.
  • Susținerea profesioniștilor și salariaților din sectorul turistic (peste de 11 milioane euro) datorită cofinanțării acțiunilor de dezvoltare a competențelor și sprijinului adus modernizării activităților profesioniștilor din sectorul hotelier – cafenea – restaurant.
  • Continuarea eforturilor eforturilor în favoarea sejururilor din programul „vacanțe pentru toți” ajutând mai ales 100 000 de pensionari modești (5,7 milioane de euro).

Regăsiți detalii despre cele patru priorități pe site-ul France Diplomatie.

Dernière modification : 08/12/2016

Haut de page