Participarea Ambasadoarei la FITS [fr]

Ambasadoarea Franței în România, doamna Michèle Ramis, a efectuat o vizită la Sibiu, în perioada 14-16 iunie 2019, cu ocazia Festivalului Internațional de Teatru (FITS), unul dintre cele mai importante festivaluri de artele spectacolului din România, unde peste 20 de manifestări culturale sunt înscrise în cadrul Sezonului Franța-România.

JPEG

Doamna Ambasadoare a participat, sâmbătă 15 iunie, la o conferință pe tema Sezonului Franța-România din cadrul FITS, în prezența domnului Andrei Țărnea, comisarul Sezonului, a domnului François Bloch, Președinte-Director general al BRD Société Générale, un mecena al Sezonului, și a domnului Constantin Chiriac, Președintelui FITS.

De asemenea, doamna Michèle Ramis a fost prezentă la inaugurarea platformei cultural-digitale „Micro-Folie”, alături de domnul Andrei Țărnea și domnul François Bloch.

Este un concept inovator, un spaţiu deosebit ce aparţine tuturor vizitatorilor. În acelaşi timp, este şi un instrument ce întruchipează dialogul intercultural. Acest muzeu digital este o uşă deschisă către patrimoniul cultural, o comoară care aşteaptă să fie descoperită”, a declarat doamna Michèle Ramis.

În continuarea vizitei sale, doamna Michèle Ramis l-a întâlnit duminică 16 iunie pe domnul Clément Dazin, renumit artist de circ francez al trupei „Humanoptère”.

Participarea franceză în cadrul FITS este completată de o prezență inedită a Institutului Francez din România, în perioada 20-22 iunie. „Fix la FITS” este numele programului conceput de Institutul Francez, care propune publicului larg o serie de activități interactive și de informare, pornind de la proiecte desfășurate în domenii variate, precum cooperarea artistică și culturală, educativă și universitară.

Secțiunea dedicată Sezonului din cadrul FITS 2019 include opt spectacole de teatru, 12 spectacole în aer liber, o expoziție și un concert.

JPEG

Dernière modification : 18/06/2019

Haut de page