Susțineți Bleuet de France [fr]

Bleuet de France, în traducere Albăstreaua de Franța, floare sălbatică aleasă pentru a da viață simbolului național al Amintirii, este în vânzare la Consulatul de la București (Strada Christian Tell, nr.6) până la finalul lunii noiembrie, la prețul de un euro.

Bleuet de France, în traducere Albăstreaua de Franța, floarea franceză a Amintirii, a luat naștere în cadrul Institutului Național al Invalizilor din dorința a două infirmiere de a veni în ajutorul soldaților mutilați în Marele Război.

Ele au creat un atelier în care confecționau din pânză flori de albăstrele pentru a avea o activitate, dar și un venit datorită vânzării lor. Foarte curând, această micuță floare a devenit simbolul întregii națiuni franceze, recunoscătoare pentru sacrificiul soldaților săi care și-au apărat țara și idealurile ei.

PNG

Aproape un secol mai târziu, Bleuet de France este încă aici. Urmându-și misiunea tradițională de susținere morală și financiară pentru veteranii și victimele de război de ieri și de azi, acest simbol este pus în prezent și în serviciul unor noi victime, cele ale atentatelor teroriste.

Este un simbol care participă, de asemenea, la transmiterea reperelor și valorilor către noile generații. El este și mai puternic în acest an când se împlinesc 98 de ani de la semnarea Armistițiului și îi onorează pe cei care au luptat și luptă încă pentru libertate.

PNG

Din 4 până pe 13 noiembrie 2016 mii de voluntari oferă această floare celor care or să își exprime generozitate. Susținerea dumneavoastră este primordială pentru a putea continua și populariza acțiunile noastre.

Dernière modification : 12/12/2016

Haut de page